Ce este berea Ale?
Așadar, berea se împarte în două categorii, în funcție de temperatura de fermentare. Dacă berea lager fementează între 4-9°C, berea ale fermentează la temperatură mai ridicată, ca a camerei, între 15-24°C. Un Ale bun nu te lasă să nu te gândești la el.
Berea de tip ale e cu mii de ani mai veche decât cea lager, care fermentează la temperaturi mult mai scăzute, condiții imposibil de menținut în mod constant cu secole în urmă.
Notă: În fața unor stiluri de bere veți găsi cuvântul ”Imperial”. Aproape orice stil de Ale are o variantă Imperial. De fapt vorbim de același stil, dar cu mai mult malț, mai mult alcool, mai multă intensitate. Imperial IPA, Imperial Stout, Imperial Red Ale, etc. Dacă vezi cuvântul Imperial pe etichetă, pregătește-te pentru ceva mai serios.
Pale Ale / IPA
Berea care a traversat oceane. Știți povestea că IPA a fost inventat să supraviețuiască călătoria de 6 luni din Anglia în India? E adevărată, dar incompletă. Berea cu hamei în exces exista deja. Ceea ce s-a descoperit e că traversând oceanul, agitată de valuri și expusă la temperaturi variate, berea s-a îmbunătățit pe drum. A ajuns în port mai bună decât a plecat.
Pale Ale: echilibrat, floral, accesibil. Poarta de intrare. IPA: amar pronunțat, citrice, rășină, tropicale. Pentru cei care știu ce vor. Substiluri notabile: West Coast IPA, New England IPA, Double IPA, Session IPA.
Stout / Porter
Porter-ul a apărut în Londra secolului XVIII — berea muncitorilor din piețe, robustă și nutritivă. Stout-ul a venit după ca o versiune mai puternică. „Stout" însemna pur și simplu puternic.
Guinness? E un Irish Dry Stout — sub 5% ABV, mai ușor decât arată, cu o amăreală de cafea prăjită și o spumă cremă care rămâne pe pahar.
Imperial Stout — același principiu ca Doppelbock: același stil, amplificat. O bere normală folosește ~250 kg de malț pentru 2000 de litri.
Un Imperial Stout folosește aproape 400 kg pentru aceeași cantitate. De două ori mai mult malț, mai mult zahăr, mai mult alcool, mai mult timp, preț mai mare. Minim 8-9% ABV, uneori peste 12%. Se maturează luni sau ani în butoaie de bourbon sau whisky.
Porter: note de ciocolată și caramel. La stout: cafea intensă, corp dens, amăreală pronunțată. Ambele negre, asemănătoare la gust, doar că stout-ul e ceva mai amar decât o bere porter.
Wheat / Weizen
Bere de grâu, dar nu toată berea de grâu e la fel.
Weizen german fermentează la 20-22°C cu o drojdie specifică care produce arome distincte de banană și cuișoare. Tulbure, cu spumă generoasă. Simți banană, cuișoare, pâine proaspătă.
Witbier belgian e diferit, e mai citric, condimentat, uneori are coriandru și coajă de portocală adăugate în rețetă. E mai ușor, mai răcoritor. Când te gândești la ceva citric și ușor, trebuie să ceri Witbier. Dacă vrei banană și cuișoare, ceri Weizen.
Weizenbock — același principiu ca Weizen, dar mai puternic. 6.5-9% ABV. Combină aromele de banană și cuișoare ale drojdiei de grâu cu puterea unui Doppelbock. Inventat în 1907 de Matilde Schneider, care a preluat berăria familiei după moartea soțului și a creat un stil nou combinând popularitatea Weizen-ului cu puterea unui Bock. Ce simți: malț intens, caramel, ciocolată. Alcoolul e prezent dar se simte ca o căldură, nu ca o lovitură.
Culoarea vine din malțurile ușor prăjite, nu ciocolată, nu caramel intens, ci ceva la mijloc, spre prună uscată.
Echilibrat, accesibil, fără surprize extreme. Simți caramel ușor, fructe roșii, amăreală blândă.
Nici prea mult, nici prea puțin. Bun punct de intrare pentru cei care vor să meargă dincolo de lager dar nu sunt pregătiți pentru un IPA amar.
Sour
Înainte de refrigerare și microbiologie, aproape toată berea era ușor acidă, cu tente oțetite. Era normal. Acum o facem intenționat.
Sour-urile fermentează cu bacterii sau drojdii sălbatice. Cel mai fascinant substil - Lambic — nu folosește deloc drojdie adăugată.
Fermentează spontan, expus aerului din valea Senne de lângă Bruxelles.
Acolo, în acel microclimat specific, plutesc în aer drojdii și bacterii sălbatice unice care colonizează berea și o fermentează natural. Nu poți face Lambic autentic în altă parte din lume. Aerul nu e același.
Ce simți: acid, fructat, complex, memorabil. Ciudat la prima gură. Imposibil de uitat după a doua. Substiluri notabile: Berliner Weisse, Lambic, Gueuze, Gose, Flanders Red Ale.
Saison
A fost inventată de fermierii belgieni pentru muncitorii de câmp. Primăvara se brasa, vara se consuma.
Răcoritoare, stabilă la căldură, ușor alcoolizată. Nu s-a conformat niciodată unui singur profil.
Ce simți: poate fi seacă, efervescentă, condimentată, florală. Ușor de băut, greu de uitat.
Belgian Ale - o filozofie, nu un stil
Belgienii au creat sute de beri unice unite de aceeași drojdie capricioasă care fermentează la 18-24°C și lasă arome de fructe, condimente, piper, uneori banane coapte sau cuișoare.
Dar ce înseamnă când vezi pe etichetă Dubbel, Tripel sau Quadrupel?
Originea numelui
Teoria cea mai acceptată vine din Evul Mediu, când butoaiele se marcau cu cruci: X pentru cea mai slab alcoolizată, XX pentru medie, XXX pentru cea mai puternică. Trei cruci = Tripel. Nimeni nu știe exact de la câtă cantitate de malț începe un Dubbel față de un Enkel.
Nu există praguri fixe oficiale, dar puteți considera că termenii se referă la cantitatea de malț folosită și implicit la puterea berii. E o scară de intensitate:
Dubbel
Brună, bogată, 6-8% ABV. Note de caramel, fructe uscate, ciocolată.
Tripel
Aurie, surprinzătoare — arată ușoară dar nu e. 8-10% ABV. Condimentată, fructată, efervescentă. Inventată la Westmalle în 1934.
Quadrupel
Cea mai puternică, 9-12% ABV. Întunecată, densă, cu fructe uscate, prune, smochine, caramel intens. La Trappe a fost prima berărie care a folosit oficial termenul Quadrupel.
Cu cât numărul e mai mare, cu atât e mai mult din tot - malț, alcool, complexitate, timp de maturare.